Kick-off Meeting – București
Zero Waste: O abordare inovativă a managementului deșeurilor alimentare pentru a educa tinerii să prețuiască alimentele și să reducă risipa
Kick-off Meeting – București, ROMÂNIA
6 -7 Aprilie 2022
În prima săptămână a lunii aprilie 2022, cei 8 parteneri implicați în proiectul „ZERO WASTE” au avut ocazia de a se întâlni față-în-față pentru prima dată în România, unde instituția coordonatoare, Liceul Teoretic „Marin Preda” a organizat prima mobilitate internațională din cadrul proiectului. A fost un prilej pentru toate organizațiile de a se cunoaște și de a-și prezenta principalele activități; participanții și-au dat seama încă o dată că, deși provin din medii diferite, împărtășesc aceeași preocupare și grijă pentru binele planetei noastre.
Toți partenerii au fost anterior implicați în diverse activități sau proiecte legate de protecția mediului, dar acum și-au unit forțele, experiența și expertiza într-o abordare inovativă a managementului deșeurilor alimentare, fiind animați de dorința comună de a educa profesori, elevi și părinți deopotrivă, în a valorifica alimentele și reduce deșeurile.
Reprezentanții instituțiilor partenere implicate în proiectul „Zero Waste” au avut posibilitatea de a revedea obiectivele generale și specifice ale parteneriatului de cooperare în educația școlară Erasmus+, precum și de a parcurge principalele activități și responsabilități asumate prin aplicație; o atenție deosebită fiind acordată celor patru rezultate ale proiectului care vor fi dezvoltate pe parcursul celor 2 ani de colaborare.
Au fost abordate și alte aspecte legate de managementul și implementarea proiectului, precum diseminarea, strategia de asigurare a calității, instrumentele de evaluare, iar participanții au stabilit anumite termene pentru activitățile care urmează a fi desfășurate în perioada următoare.
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea. 2021-1-RO01-KA220-SCH-000032588